Perlele: naturale, de cultură sau false — cum le recunoști și cum le păstrezi

Un șirag de perle se moștenește mai des decât aproape orice altă bijuterie. Apare în cutia bunicii, la nunta unei verișoare, în vitrina unui anticariat. Și vine aproape întotdeauna cu aceeași întrebare: sunt adevărate?

Răspunsul are trei variante, nu două. Perlele pot fi naturale, de cultură sau imitații. Primele sunt foarte rare, a doua categorie înseamnă aproape tot ce se vinde ca perle adevărate, iar a treia e sticlă sau plastic acoperite cu un strat lucios.

Diferența dintre a doua și a treia se poate verifica acasă, cu câteva teste simple. Diferența dintre prima și a doua, nu.

Cele trei categorii

Perlele naturale se formează în scoică fără intervenția omului, când un corp străin ajunge înăuntru și animalul îl acoperă, strat după strat, cu sidef. Sunt rare, de regulă vechi, iar originea lor se confirmă doar printr-un raport de laborator gemologic, care examinează structura interioară a perlei cu raze X.

Perlele de cultură sunt perle adevărate, făcute de același animal, din același sidef. Diferența e că procesul îl pornește omul, introducând în scoică o mică bilă de sidef sau o bucățică de țesut. Cultivarea durează, în funcție de tip, de la câteva luni la câțiva ani. Aproape toate perlele vândute azi ca „adevărate” sunt de cultură, și nu e nimic înșelător în asta, la fel cum un diamant de laborator rămâne diamant.

Imitațiile sunt bile de sticlă, de plastic sau de scoică măcinată și presată, acoperite cu un lac sidefat. Unele sunt foarte bine făcute și au valoarea lor, ca bijuterie fantezie. Problema apare doar când sunt vândute drept perle.

Tipurile de perle de cultură

Tip	Unde cresc	Cum arată, de obicei
De apă dulce	lacuri și râuri, mai ales în China	forme variate; albe, roz, lavandă; cele mai accesibile
Akoya	apă sărată, Japonia și China	rotunde, mici sau medii, luciu puternic, alb cu reflex rozaliu sau argintiu
Tahiti	Polinezia Franceză	închise la culoare: gri, verzui, cu reflexe colorate
Mările Sudului	Australia, Indonezia, Filipine	mari, albe, argintii sau aurii; cele mai scumpe

Cum recunoști o perlă falsă

Niciunul dintre testele de mai jos nu e infailibil singur. Împreună, deosebesc perla adevărată de imitație în majoritatea cazurilor.

Testul dinților. Freacă ușor perla, o singură dată, de muchia dinților din față. Perla adevărată, naturală sau de cultură, se simte ușor aspră, nisipoasă, din cauza straturilor fine de sidef. Imitația din sticlă sau plastic e netedă, alunecoasă. E cel mai cunoscut test și unul de încredere, dar unele imitații de calitate au o suprafață care imită și asperitatea.

Orificiul. Cu o lupă sau cu telefonul pe zoom, privește marginea găurii prin care trece firul. La imitații, stratul lucios se cojește, se ciupește sau lasă să se vadă materialul alb sau transparent de dedesubt. La perlele de cultură cu nucleu se vede uneori linia dintre bila din interior și stratul de sidef.

Perfecțiunea. Un șirag în care toate perlele sunt absolut identice, aceeași mărime, aceeași formă, același luciu, fără nicio imperfecțiune, e suspect. Perlele adevărate au mici diferențe, chiar și într-un șirag foarte bine asortat.

Temperatura. Perlele adevărate sunt răcoroase la atingere și se încălzesc încet pe piele. Plasticul e cald din prima clipă. Sticla e și ea rece, așa că testul ajută doar să elimini plasticul.

Greutatea. Perlele de plastic sunt ușoare, iar șiragul nu „cade” pe gât. Sticla, invers, poate fi chiar mai grea decât perlele.

Luciul. La perla adevărată, luciul pare să vină din adânc, cu reflexe ușor colorate. La imitație stă la suprafață, ca o vopsea lucioasă.

De reținut. Testele de acasă îți spun dacă e perlă sau imitație. Dacă e naturală sau de cultură îți spune doar un laborator gemologic. Un șirag pentru care se cere prețul unor perle naturale trebuie să vină cu un asemenea raport.

Ce face o perlă mai valoroasă

Dacă perlele sunt adevărate, prețul depinde de câteva criterii, aproximativ în ordinea în care le vede ochiul.

Luciul. Cât de clar reflectă perla lumina și cât de adânc pare. E criteriul cel mai important pentru frumusețea ei.

Suprafața. Puncte, adâncituri, mici pete. Puține și mărunte e normal.

Forma. Rotunjimea perfectă e rară și scumpă. Perlele în formă de picătură, ovale sau neregulate, numite baroce, costă mai puțin și sunt adesea mai interesante.

Mărimea, măsurată în milimetri.

Grosimea sidefului, la perlele cu nucleu. Un strat subțire se uzează în timp și lasă să se vadă bila din interior.

Asortarea, la șiraguri: cât de bine se potrivesc perlele între ele ca mărime, culoare și luciu.

Tratamentele. Multe perle de cultură sunt albite sau lustruite după recoltare, o practică obișnuită. Unele sunt vopsite, mai ales cele în culori închise sau neobișnuite vândute la prețuri mici. Nu e o problemă dacă vânzătorul o spune. Devine una când o perlă vopsită e prezentată ca având culoare naturală.

Ce întrebi la cumpărare: tipul perlei, mărimea în milimetri, dacă au fost tratate și dacă bonul sau certificatul menționează toate acestea. Un vânzător serios răspunde fără ezitare.

Cum le porți

Ultimele puse, primele scoase. Perlele se pun după machiaj, parfum și fixativ și se scot primele seara. Sideful e în principal carbonat de calciu, iar alcoolul, acizii și produsele cosmetice îl matisează în timp. Parfumul se dă înainte, pe piele, și se lasă să se usuce: un parfum e în mare parte alcool.

Lungimea șiragului. Cele scurte, în jurul gâtului, merg cu decolteuri rotunde și cu cămăși deschise la gât. Cele lungi stau bine peste pulovere și rochii simple și se pot purta și înfășurate de două ori.

Nu la sport, nu la piscină, nu la duș. Transpirația, clorul și apa slăbesc și firul.

Merg cu aproape orice. Un șirag scurt peste un pulover, cercei mici cu o cămașă albă, perle baroce la o ținută casual. Perlele nu mai sunt doar bijuterii de ocazie. Iar purtarea le face bine: perlele scoase des, pe piele curată, își păstrează de obicei luciul mai bine decât cele uitate ani de zile într-o cutie, unde se usucă.

Cum le păstrezi

Șterse după purtare cu o cârpă moale, ușor umedă, apoi lăsate să se usuce. Fără detergenți, fără soluții pentru argint, fără băi cu ultrasunete, care pot desprinde sideful.

Separat de alte bijuterii. Perlele sunt moi: aurul, argintul și pietrele le zgârie. O pungă de mătase sau de catifea e suficientă.

Nu în geantă sau în buzunar, libere. Frecarea de chei și de monede zgârie sideful în câteva minute.

Întinse, nu agățate. Firul de mătase se lungește dacă șiragul stă atârnat ani de zile.

Nu în plastic închis ermetic și nu într-un loc foarte uscat, lângă calorifer. Sideful are nevoie de puțină umiditate și se poate fisura dacă se usucă prea tare.

Reînșirate periodic. Un șirag bun e legat cu câte un nod între perle: dacă se rupe firul, cade o singură perlă, nu toate. La purtare frecventă, firul se verifică o dată la unul-doi ani. Când e murdar, lungit sau nodurile s-au slăbit, șiragul merge la bijutier. Mai ales un șirag moștenit, care a stat ani în cutie, înainte de prima purtare.

Ca dar

Perlele sunt un cadou clasic la majorat, la nuntă sau la o aniversare rotundă, tocmai pentru că se poartă ani de zile. O pereche de cercei sau un pandantiv simplu se poartă mai ușor zilnic decât un șirag. Iar dacă nu știi sigur ce gust are persoana, câteva întrebări simple te scutesc de o bijuterie care stă în cutie.

Închizătoarea merită și ea privită. La piesele de valoare e din aur sau argint marcat, iar marcajul de pe ea se citește la fel ca pe orice bijuterie: titlul metalului, ștanțat mărunt, de obicei chiar pe închizătoare.