Ce mărime de covor alegi: regula pentru fiecare cameră

Covorul prea mic e greșeala pe care o vezi în majoritatea locuințelor și, spre deosebire de altele, nu ține de gust. Ține de aritmetică.

Iar consecința e mereu aceeași: camera pare mai mică, nu mai mare, și mobila pare că plutește fără legătură între ea.

De ce se cumpără mereu prea mic

Din trei motive, toate de înțeles.

Covoarele mari costă mult mai mult. Diferența dintre 160×230 și 200×300 e considerabilă, iar tentația de a coborî o treaptă e reală.

În magazin arată enorm. Un covor întins pe podeaua unui showroom, fără mobilă pe el, pare mult mai mare decât va fi acasă sub canapea.

Nimeni nu măsoară. Se cumpără „un covor de sufragerie", nu 200×300.

Sufragerie: picioarele pe covor

Regula minimă: picioarele din față ale canapelei și ale fotoliilor stau pe covor.

Regula bună: toate picioarele. Asta cere de obicei minimum 200×300, iar într-o cameră mare, mai mult.

Lateral, covorul trebuie să depășească canapeaua cu 15–20 de centimetri de fiecare parte.

Un covor pe care nu stă nicio mobilă — plutind în mijloc, ca o insulă între canapea și televizor — face exact opusul a ce ar trebui: rupe camera în bucăți în loc să o adune.

Restul distanțelor care decid o cameră de zi sunt în ghidul despre cum se aranjează.

Masă: 60–75 de centimetri de jur împrejur

Cifra nu e estetică. E cât se trage un scaun când cineva se ridică.

Scaunul trebuie să rămână pe covor tot timpul, inclusiv tras în spate. Dacă piciorul din spate cade de pe margine, scaunul se agață, iar covorul se uzează în același loc, la fiecare masă.

Pentru o masă de 90×160 cm, asta înseamnă un covor de cel puțin 210×280.

Dormitor: 45–60 de centimetri pe trei laturi

Covorul iese de sub pat pe stânga, pe dreapta și la picioare.

Se așază pornind de sub pat, de la aproximativ o treime din lungimea lui, nu de la tăblie. Zona de sub noptiere nu are nevoie de covor, iar covorul care ajunge până la perete pare montat greșit.

Alternativa mai ieftină: două covoare înguste, de o parte și de alta a patului. Rezolvă exact problema pentru care există un covor acolo — primul pas dimineața — la o fracțiune din preț.

Chenarul liber

De jur împrejurul camerei, între covor și pereți: 30–50 de centimetri de podea liberă.

Chenarul e ce face covorul să pară intenționat. Fără el, arată ca o mochetă montată prost.

Într-o cameră mică, chenarul poate fi mai mic, dar nu zero.

Măsoară cu bandă adezivă

Înainte să cumperi, lipește pe podea conturul covorului cu bandă adezivă de hârtie.

Durează cinci minute și îți arată două lucruri pe care nicio poză de magazin nu ți le arată: dacă mobila stă cum trebuie pe el, și dacă ușa se mai deschide peste el.

E aceeași metodă din ghidul despre măsurat înainte de a cumpăra mobilă, și funcționează la fel de bine.

Grosimea, nu doar mărimea

Sub o masă, covorul trebuie să fie plat. Un covor pufos face scaunele instabile și se pătează la fiecare cină.

În dormitor, invers: acolo se merge desculț, iar grosimea e tot rostul.

În sufragerie, la mijloc. Și verifică deschiderea ușii: câțiva milimetri de covor în plus înseamnă o ușă care se blochează.

Ce contează de fapt

Sufragerie: picioarele pe covor. Masă: 60–75 de centimetri în jur. Dormitor: 45–60 pe trei laturi.

Iar dacă ezitezi între două mărimi — ia-o pe cea mare. Un covor prea mare se poate așeza; unul prea mic nu se poate repara.